miercuri, 17 august 2011

FUTSAL / Ilves Tampere va veni la Târgu Mureş

Finlandezii de la Ilves Tampere s-au calificat în turul principal al Cupei Futsal (competiţie echivalentă cu Liga Campionilor la fotbal), fază în care una dintre adversare le va fi City'us Târgu Mureş.
Nordicii au câştigat primele două meciuri pe care le-au jucat în Grupa A din turul preliminar: 8-4 cu germanii de la Croatia Berlin, luni, şi 4-2 cu muntenegrenii de la Bajo Pivljanin Pluzine, ieri. Chiar dacă vor fi învinşi în ultima etapă a seriei, de scoţienii de la Perth Saltires, elevii lui Petteri Pukkinen nu vor pierde locul 1, aceştia având de partea lor rezultatele din partidele directe cu formaţiile pe care le-au întâlnit până acum.
Duelul cu City'us, la toamnă
În turul principal, fază ale cărei confruntări vor avea loc între 24 septembrie şi 2 octombrie, Ilves Tampere le va întâlni, în Grupa 5, pe City'us Târgu Mureş, Marca Futsal (Italia) şi MNK Split (Croaţia). Cele şase jocuri din această serie se vor disputa la Târgu Mureş, iar cluburile care vor termina pe primele două locuri se vor califica în turul de elită, fază programată în perioada 12-20 noiembrie.


CUPA FUTSAL
TURUL PRELIMINAR, GRUPA A (gazdă: Scoţia)
Etapa 1 (luni, 15 august 2011)
Ilves Tampere (Finlanda) - Croatia Berlin (Germania) 8-4 (Perth)
Perth Saltires (Scoţia) - Bajo Pivljanin Pluzine (Muntenegru) 0-6 (Perth)
Etapa a 2-a (marţi, 16 august 2011)
Bajo Pivljanin Pluzine - Ilves Tampere 2-4 (Perth)
Perth Saltires - Croatia Berlin 1-3 (Perth)
Etapa a 3-a (joi, 18 august 2011)
Croatia Berlin - Bajo Pivljanin Pluzine (ora 19.30, Perth)
Ilves Tampere - Perth Saltires (ora 22.00, Perth)
Clasament
1. Ilves Tampere ... 6p (12-6)
2. Bajo Pivljanin Pluzine ... 3p (8-4)
3. Croatia Berlin ... 3p (7-9)
4. Perth Saltires ... 0p (1-9)
* Ilves Tampere s-a calificat în turul principal.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu