Se afișează postările cu eticheta Gaz Metan Mediaş. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Gaz Metan Mediaş. Afișați toate postările

sâmbătă, 28 aprilie 2012

LIGA I - BERGENBIER / Sportul Studenţesc - Gaz Metan Mediaş 1-2 (fotoreportaj)

Gaz Metan Mediaş a învins-o cu 2-1 pe Sportul Studenţesc, astăzi, la Bucureşti, într-un meci din etapa a 28-a a Ligii I - Bergenbier.
Gazdele au deschis scorul, în minutul 53, prin Andrei Lungu. Cele trei puncte puse în joc au ajuns, în cele din urmă, în contul sibienilor: Thaer Bawab a egalat, în minutul 66, iar Dan Roman a stabilit rezultatul final, în minutul 68. Deoarece a primit două cartonaşe galbene, autorul ultimului gol al acestei confruntări a fost eliminat, în minutul 87.
Duelul din Regie a fost urmărit de 200 de spectatori, printre care s-a aflat şi o galerie a oaspeţilor, alcătuită din două persoane.


***

Cristian Pustai
*
GATA DE START! Cristian Todea, Micloş Nagy, Ovidiu Haţegan, Octavian Şovre şi Viorel Ferfelea (de la stânga la dreapta) se prezintă în faţa publicului de pe arena din Regie
*
Victor Medeiros (cu mingea la picioare) încearcă să găsească o soluţie prin care oaspeţii să pună în pericol poarta apărată de Cezar Lungu
*
Ciprian Petre (cu mingea la picioare) s-a apropiat de careul gazdelor
*
FANI. Galeria celor de la Gaz Metan Mediaş a fost alcătuită din două persoane. Păzite de un steward, acestea au afişat un banner tricolor cu mesajul "Vrem Cupa"
*
Sebastian Ghinga (în alb) se pregăteşte să îndepărteze pericolul de la poarta "studenţilor"
*
Sebastian Ghinga (numărul 13) nu reuşeşte să blocheze centrarea lui Ciprian Petre
*
Milos Buchta (numărul 30) aşteaptă cu încredere repriza secundă
*
Duel pentru minge, cu Alexandru Munteanu (numărul 5) printre protagonişti
*
Fotograf în misiune
*
Lovitura de cap a lui Andrei Lungu a deschis scorul
*
Andrei Lungu (numărul 16) se bucură după marcarea golului
*
*
Femeia şi bărbatul din galeria celor de la Gaz Metan Mediaş au motive de bucurie: elevii lui Cristian Pustai au câştigat
*
*
Moment în care despre Costin Curelea (numărul 9) se poate spune că nu este cu picioarele pe pământ
*
*
*
Maşina unor fani ai celor de la Gaz Metan Mediaş
*
Cristian Pustai oferă declaraţii celor din mass-media
*
 Autocarul celor de la Gaz Metan Mediaş

sâmbătă, 13 august 2011

LIGA EUROPA / Programul echipelor româneşti în play-off


LIGA EUROPA, PLAY-OFF
Manşa întâi (joi, 18 august 2011)
(ora 19.00, Piatra Neamţ) FC Vaslui - Sparta Praga (Cehia)
(ora 20.00, Poltava) Vorskla Poltava (Ucraina) - Dinamo Bucureşti
(ora 20.00, Viena) Austria Viena (Austria) - Gaz Metan Mediaş
(ora 20.30, Cluj-Napoca) Steaua Bucureşti - ŢSKA Sofia (Bulgaria)
(ora 21.00, Wroclaw) Slask Wroclaw (Polonia) - Rapid Bucureşti
Manşa a doua (joi, 25 august 2011)
(ora 18.15, Bucureşti) Dinamo Bucureşti - Vorskla Poltava
(ora 20.00, Cluj-Napoca) Gaz Metan Mediaş - Austria Viena
(ora 20.30, Sofia) ŢSKA Sofia - Steaua Bucureşti
(ora 21.00, Praga) Sparta Praga - FC Vaslui
(ora 21.00, Timişoara) Rapid Bucureşti - Slask Wroclaw

luni, 4 iulie 2011

LIGA EUROPA / Arbitri din Danemarca şi Austria la meciurile medieşenilor

Danezul Anders Hermansen va arbitra prima confruntare dintre Gaz Metan Mediaş şi Kuopion Palloseura, duel care va avea loc pe 14 iulie (de la ora 18.30), pe terenul finlandezilor, în turul doi preliminar al Ligii Europa.
Pentru manşa secundă, programată pe 21 iulie (de la ora 18.00), în fieful echipei pregătite de Cristian Pustai, UEFA l-a delegat pe "centralul" austriac Oliver Drachta.

duminică, 3 iulie 2011

LIGA EUROPA / Meciul Gaz Metan Mediaş - Kuopion Palloseura va începe la ora 18.00

Partida Gaz Metan Mediaş - Kuopion Palloseura, programată pe 21 iulie, în manşa secundă a turului doi preliminar din Liga Europa, va începe la ora 18.00.
Confruntarea va avea loc la Mediaş, pe stadionul "Gaz Metan". Prima întâlnire dintre cele două echipe va avea loc pe 14 iulie, de la ora 18.30, pe terenul finlandezilor. Formaţia care va avea un scor general favorabil se va califica în turul trei preliminar, fază ale cărei meciuri se vor disputa pe 28 iulie şi 4 august.

15 iulie este data la care va fi efectuată tragerea la sorţi a duelurilor din turul trei preliminar al Ligii Europa. În această fază va juca şi Dinamo Bucureşti.

joi, 23 iunie 2011

LIGA EUROPA / Kuopion Palloseura - Gaz Metan Mediaş, de la ora 18.30

Meciul Kuopion Palloseura - Gaz Metan Mediaş, programat pe 14 iulie, în manşa întâi a turului doi preliminar din Liga Europa, va începe la ora 18.30.
Biletele pentru meciul din Finlanda vor costa 30 de euro (cu excepţia celor destinate copiilor cu vârsta între 7 şi 15 ani, studenţilor, pensionarilor, recruţilor şi şomerilor, preţul acestor tichete fiind de 15 euro) şi vor fi puse în vânzare pe 29 iunie, la ora 14.00.
Returul confruntării dintre Kuopion Palloseura şi Gaz Metan Mediaş va avea loc pe 21 iulie, în România. Echipa care va avea un scor general favorabil se va califica în turul trei preliminar, fază ale cărei partide se vor disputa pe 28 iulie şi 4 august.

"Kuopion keskuskentta" este numele stadionului pe care Gaz Metan Mediaş va debuta în cupele europene. Arena are o capacitate de 2.700 de locuri şi se află în oraşul Kuopio, urbe înfrăţită şi cu Craiova.

15 iulie este data la care va fi efectuată tragerea la sorţi a duelurilor din turul trei preliminar al Ligii Europa. În această fază va juca şi Dinamo Bucureşti.

Istvan Kovacs va arbitra în turul întâi preliminar
Confruntarea dintre echipa letonă Daugava Daugavpils şi formaţia norvegiană Tromso Idrettslag, duel programat pe 30 iunie, în manşa întâi a turului întâi preliminar din Liga Europa, va fi arbitrată de românul Istvan Kovacs. Meciul se va disputa la Daugavpils, pe stadionul "Celtnieks", şi va începe la ora 19.00.