marți, 29 noiembrie 2011

JUNIORI / Grupe în care vor juca echipele naţionale ale României

Oraşul elveţian Nyon a fost, astăzi, gazda tragerilor la sorţi prin care s-au stabilit grupele din turul de elită al Campionatelor Europene pentru juniori Under 19 (generaţia 1993) şi Under 17 (generaţia 1995) şi din turul preliminar al Campionatelor Europene pentru juniori Under 19 (generaţia 1994) şi Under 17 (generaţia 1996).

Iată cum arată seriile în care vor juca echipele naţionale ale României:


TURUL DE ELITĂ AL CAMPIONATULUI EUROPEAN PENTRU JUNIORI UNDER 19 (generaţia 1993), EDIŢIA 2011-2012
Grupa 3 (meciurile se vor juca în Serbia, între 26 şi 31 mai 2012)
Ungaria
Germania
România
Serbia
* Echipele care vor termina pe primul loc în cele şapte grupe din turul de elită se vor califica la turneul final, fază care va fi găzduită de Estonia, între 3 şi 15 iulie 2012. Turneul final va desemna şi formaţiile care vor reprezenta UEFA la ediţia 2013 a Cupei Mondiale pentru tineret Under 20, competiţie care va avea loc în Turcia, între 21 iunie şi 13 iulie.

România a ajuns în turul de elită în calitate de câştigătoare a Grupei 3 din turul preliminar.

---

TURUL PRELIMINAR AL CAMPIONATULUI EUROPEAN PENTRU JUNIORI UNDER 19 (generaţia 1994), EDIŢIA 2012-2013
Grupa 9 (meciurile se vor juca în Scoţia, între 9 şi 14 octombrie 2012)
Scoţia
Elveţia
Armenia
România
* Echipele care vor termina pe primele două locuri şi cea mai bună formaţie de pe poziţia a treia** în cele 12 grupe din turul preliminar se vor califica în turul de elită, fază care va avea loc în primăvara anului 2013. Echipele care vor termina pe primul loc în cele şapte grupe din turul de elită se vor califica la turneul final, fază care va fi găzduită de Lituania, în vara anului 2013.
** Clasamentul echipelor de pe poziţia a treia va fi alcătuit doar pe baza rezultatelor obţinute de acestea în faţa formaţiilor de pe locurile 1 şi 2.


---


TURUL PRELIMINAR AL CAMPIONATULUI EUROPEAN PENTRU JUNIORI UNDER 17 (generaţia 1996), EDIŢIA 2012-2013
Grupa 10 (meciurile se vor juca în Macedonia, între 29 septembrie şi 4 octombrie 2012)
Irlanda
România
Suedia
Macedonia
* Echipele care vor termina pe primele două locuri şi cele mai bune două formaţii de pe poziţia a treia** în cele 13 grupe din turul preliminar se vor califica în turul de elită, fază care va avea loc în martie 2013. Echipele care vor termina pe primul loc în cele şapte grupe din turul de elită se vor califica la turneul final, fază care va fi găzduită de Slovacia, în mai 2013. Turneul final va desemna şi formaţiile care vor reprezenta UEFA la ediţia 2013 a Cupei Mondiale pentru juniori Under 17, competiţie care va avea loc în Emiratele Arabe Unite, între 14 noiembrie şi 6 decembrie.
** Clasamentul echipelor de pe poziţia a trei va fi alcătuit doar pe baza rezultatelor obţinute de acestea în faţa formaţiilor de pe locurile 1 şi 2.

---

România a ratat calificarea în turul de elită din ediţia 2011-2012 a Campionatului European pentru juniori Under 17 (generaţia 1995).

vineri, 25 noiembrie 2011

FEMININ / Elveţia - Kazahstan 8-1, Spania - Germania 2-2


Rezultatele înregistrate ieri în Grupa 2 din turul doi preliminar al Campionatului European feminin din 2013:

Elveţia - Kazahstan 8-1 (Aarau)
1-0: Lara DICKENMANN (minutul 5)
2-0: Sandy MAENDLY (minutul 16)
3-0: Martina MOSER (minutul 28-penalty)
3-1: Saule KARIBAYEVA (minutul 42)
4-1: Lia WALTI (minutul 44)
5-1: Lara DICKENMANN (minutul 45+1)
6-1: Ramona BACHMANN (minutul 56)
7-1: Ramona BACHMANN (minutul 60)
8-1: Lara DICKENMANN (minutul 81)
* În minutul 73, gazdele au ratat un penalty, prin Jehona MEHMETI.

Spania - Germania 2-2 (Motril)
0-1: Lena GOESSLING (minutul 27)
0-2: RUTH GARCIA (minutul 30-autogol)
1-2: VERONICA BOQUETE (minutul 57)
2-2: WILLY (minutul 90+1)


TURUL DOI PRELIMINAR AL CAMPIONATULUI EUROPEAN FEMININ, EDIŢIA SUEDIA 2013
Clasamentul Grupei 2:
1. Spania ... 13p (23-5)
2. Germania ... 10p (26-3)
3. România ... 9p (13-13)
4. Elveţia ... 6p (15-9)
5. Kazahstan ... 4p (3-32)
6. Turcia ... 1p (3-21)
Meciurile care s-au jucat:
Kazahstan - România 0-3, Germania - Elveţia 4-1, Turcia - Spania 1-10, Elveţia - România 4-1, Kazahstan - Turcia 2-0, Turcia - Kazahstan 0-0, România - Germania 0-3, Spania - Elveţia 3-2, Kazahstan - Spania 0-4, România - Turcia 7-1, Germania - Kazahstan 17-0, România - Spania 0-4, Turcia - România 1-2, Elveţia - Kazahstan 8-1, Spania - Germania 2-2
Partidele care urmează să se dispute:
15 februarie 2012: Turcia - Germania
31 martie 2012: România - Kazahstan, Germania - Spania, Elveţia - Turcia
5 aprilie 2012: Elveţia - Germania, Spania - Kazahstan
16 iunie 2012: Germania - România, Elveţia - Spania
21 iunie 2012: România - Elveţia, Spania - Turcia
15 septembrie 2012: Kazahstan - Germania, Turcia - Elveţia
19 septembrie 2012: Spania - România, Germania - Turcia, Kazahstan - Elveţia
* Echipele care vor termina pe primul loc şi cea mai bună formaţie de pe poziţia secundă** în cele şapte grupe din turul doi preliminar se vor califica la turneul final, fază care va fi găzduită de Suedia, în perioada 10-28 iulie 2013. Celelalte şase reprezentative de pe locul doi vor juca în play-off, la 20/21 octombrie 2012 (manşa întâi) şi la 24/25 octombrie 2012 (manşa a doua), iar cele trei câştigătoare din această fază vor obţine ultimele bilete care permit accesul la turneul final.
** Clasamentul echipelor de pe poziţia secundă va fi alcătuit doar pe baza rezultatelor obţinute de acestea în faţa formaţiilor de pe locurile 1, 3, 4 şi 5.

joi, 24 noiembrie 2011

FUTSAL / România - Muntenegru 6-0

România a câştigat cu 6-0, ieri, pe teren propriu, în faţa Muntenegrului, într-un meci amical de futsal. Confruntarea a avut loc la Târgu Jiu, în Sala Sporturilor, în faţa a 400 de spectatori.
Au marcat Emil RĂDUCU, Răzvan RADU (de două ori), Florin IGNAT (de două ori) şi Csoma ALPAR. Tricolorii vor susţine, la 8 şi la 9 decembrie, la Belgrad, două partide de verificare împotriva Serbiei. În perioada 15-18 decembrie, elevii spaniolului "Sito" Rivera Amoros De Quinos vor evolua în preliminariile Cupei Mondiale de anul viitor.


PRELIMINARIILE CUPEI MONDIALE, EDIŢIA THAILANDA 2012
Zona UEFA
Turul principal, Grupa 2 (gazdă: Caltanissetta - Italia)
Etapa 1 (joi, 15 decembrie 2011)
România - Bulgaria (ora 19.00)
Italia - Polonia (ora 21.30)
Etapa a 2-a (vineri, 16 decembrie 2011)
Polonia - România (ora 19.00)
Italia - Bulgaria (ora 21.30)
Etapa a 3-a (duminică, 18 decembrie 2011)
Bulgaria - Polonia (ora 18.00)
România - Italia (ora 20.00)
* Echipele care vor termina pe primele două locuri în cele şapte grupe din turul principal se vor califica în play-off. Formaţiile care vor câştiga cele şapte dueluri din play-off (fază ale cărei meciuri se vor juca în perioadele 25-28 martie (manşa întâi) şi 8-11 aprilie (manşa a doua)) se vor califica la turneul final (fază programată în perioada 2-18 noiembrie).

România va participa şi la ediţia de anul viitor a Campionatului European.

miercuri, 23 noiembrie 2011

FEMININ / Turcia - România 1-2

România a câştigat cu 2-1, la Izmir, în faţa Turciei, astăzi, într-un meci din preliminariile ediţiei Suedia 2013 a Campionatului European feminin.
Tricolorele au condus cu 2-0, graţie golurilor înscrise de Laura RUS (minutul 11) şi de Maria FICZAY (62). Gazdele au redus diferenţa de pe tabela de marcaj cu patru minute înainte de finalul partidei, prin autogolul Mariei FICZAY.
Maria Delicoiu, antrenoarea oaspetelor, a trimis pe teren următoarele jucătoare: Mirela GANEA - Corina OLAR, Maria FICZAY, Olivia OPREA, Raluca SÂRGHE, Laura RUS (54, Alexandra LUNCA; 76, Zsuzsanna SINKA), Andreea LAIU, Florentina SPÂNU, Alexandra IUŞAN (85, Andreea HERCZEG), Ştefania VĂTAFU, Cosmina DUŞA.

SUPERIORITATE. După ce le-au învins cu 7-1 la Buftea, luna trecută, româncele (în galben) au câştigat în faţa turcoaicelor şi astăzi, la Izmir (Foto: www.tff.org)


TURUL DOI PRELIMINAR AL CAMPIONATULUI EUROPEAN FEMININ, EDIŢIA SUEDIA 2013
Clasamentul Grupei 2:
1. Spania ... 12p (21-3)
2. Germania ... 9p (24-1)
3. România ... 9p (13-13)
4. Kazahstan ... 4p (2-24)
5. Elveţia ... 3p (7-8)
6. Turcia ... 1p (3-21)
Meciurile care s-au jucat:
Kazahstan - România 0-3, Germania - Elveţia 4-1, Turcia - Spania 1-10, Elveţia - România 4-1, Kazahstan - Turcia 2-0, Turcia - Kazahstan 0-0, România - Germania 0-3, Spania - Elveţia 3-2, Kazahstan - Spania 0-4, România - Turcia 7-1, Germania - Kazahstan 17-0, România - Spania 0-4, Turcia - România 1-2
Partidele care urmează să se dispute:
24 noiembrie 2011: Elveţia - Kazahstan (ora 19.00, Aarau), Spania - Germania (ora 21.30, Motril)
15 februarie 2012: Turcia - Germania
31 martie 2012: România - Kazahstan, Germania - Spania, Elveţia - Turcia
5 aprilie 2012: Elveţia - Germania, Spania - Kazahstan
16 iunie 2012: Germania - România, Elveţia - Spania
21 iunie 2012: România - Elveţia, Spania - Turcia
15 septembrie 2012: Kazahstan - Germania, Turcia - Elveţia
19 septembrie 2012: Spania - România, Germania - Turcia, Kazahstan - Elveţia
* Echipele care vor termina pe primul loc şi cea mai bună formaţie de pe poziţia secundă** în cele şapte grupe din turul doi preliminar se vor califica la turneul final, fază care va fi găzduită de Suedia, în perioada 10-28 iulie 2013. Celelalte şase reprezentative de pe locul doi vor juca în play-off, la 20/21 octombrie 2012 (manşa întâi) şi la 24/25 octombrie 2012 (manşa a doua), iar cele trei câştigătoare din această fază vor obţine ultimele bilete care permit accesul la turneul final.
** Clasamentul echipelor de pe poziţia secundă va fi alcătuit doar pe baza rezultatelor obţinute de acestea în faţa formaţiilor de pe locurile 1, 3, 4 şi 5.

duminică, 20 noiembrie 2011

FUTSAL / Digi Sport 3 va transmite în direct meciul România - Muntenegru

Echipele naţionale de futsal ale României şi Muntenegrului se vor întâlni, miercuri, într-un meci amical. Partida va avea loc la Târgu Jiu (în Sala Sporturilor), de la ora 17.30, şi va fi transmisă în direct de Digi Sport 3.
Confruntarea va fi precedată, de la ora 16.00, de un duel între o echipă alcătuită din ziarişti şi o formaţie alcătuită din politicieni. Joi, în aceeaşi sală, este programat un test de verificare între prima reprezentativă a României şi echipa naţională secundă a României.
Pregătiri pentru preliminarii
Tricolorii se pregătesc pentru meciurile pe care le vor susţine, luna viitoare, în turul principal al zonei UEFA din preliminariile ediţiei Thailanda 2012 a Cupei Mondiale. Elevii spaniolului "Sito" Rivera Amoros De Quinos vor evolua în Grupa 2, în Italia, împotriva reprezentativei gazdelor, a Poloniei şi a Bulgariei. Echipele care vor termina pe primele două locuri se vor califica în play-off.
România va juca şi la ediţia de anul viitor a Campionatului European.

10 lei este preţul unui bilet care permite accesul la meciurile România - Muntenegru şi România - România B.

FEMININ / România - Spania 0-4

România a pierdut cu 0-4, astăzi, pe teren propriu, în faţa Spaniei, într-un meci din Grupa 2 a turului doi preliminar din ediţia Suedia 2013 a Campionatului European feminin.
SONIA (minutul 42), VERONICA BOQUETE (52 şi 73) şi ADRIANA (84) au marcat golurile din confruntarea care a avut loc la Buftea, la Centrul de Fotbal al FRF. Antrenoarea gazdelor, Maria Delicoiu, a trimis pe teren următoarele jucătoare: Mirela GANEA - Corina OLAR, Maria FICZAY (58, Alexandra IUŞAN), Olivia OPREA (72, Daniela GURZ), Raluca SÂRGHE, Alexandra LUNCA (81, Andreea HERCZEG), Laura RUS, Andreea LAIU, Florentina SPÂNU, Ştefania VĂTAFU, Cosmina DUŞA.
Germania - Kazahstan 17-0
Într-o altă partidă din această serie, Germania s-a impus cu 17-0, ieri, la Wiesbaden, în faţa Kazahstanului. Golurile au fost înscrise de Celia OKOYINO DA MBABI (3, 10, 14 şi 16), de Alexandra POPP (5, 11, 31 şi 59), de Simone LAUDEHR (23 şi 41), de Melanie BEHRINGER (36-penalty), de Fatmire BAJRAMAJ (51), de Babett PETER (62, 65 şi 89) şi de Martina MULLER (74 şi 85).


TURUL DOI PRELIMINAR AL CAMPIONATULUI EUROPEAN FEMININ, EDIŢIA SUEDIA 2013
Clasamentul Grupei 2:
1. Spania ... 12p (21-3)
2. Germania ... 9p (24-1)
3. România ... 6p (11-12)
4. Kazahstan ... 4p (2-24)
5. Elveţia ... 3p (7-8)
6. Turcia ... 1p (2-19)
Meciurile care s-au jucat:
Kazahstan - România 0-3, Germania - Elveţia 4-1, Turcia - Spania 1-10, Elveţia - România 4-1, Kazahstan - Turcia 2-0, Turcia - Kazahstan 0-0, România - Germania 0-3, Spania - Elveţia 3-2, Kazahstan - Spania 0-4, România - Turcia 7-1, Germania - Kazahstan 17-0, România - Spania 0-4
Partidele care urmează să se dispute:
23 noiembrie 2011: Turcia - România (ora 14.00, Izmir)
24 noiembrie 2011: Elveţia - Kazahstan (ora 19.00, Aarau), Spania - Germania (ora 21.30, Motril)
15 februarie 2012: Turcia - Germania
31 martie 2012: România - Kazahstan, Germania - Spania, Elveţia - Turcia
5 aprilie 2012: Elveţia - Germania, Spania - Kazahstan
16 iunie 2012: Germania - România, Elveţia - Spania
21 iunie 2012: România - Elveţia, Spania - Turcia
15 septembrie 2012: Kazahstan - Germania, Turcia - Elveţia
19 septembrie 2012: Spania - România, Germania - Turcia, Kazahstan - Elveţia
* Echipele care vor termina pe primul loc şi cea mai bună formaţie de pe poziţia secundă** în cele şapte grupe din turul doi preliminar se vor califica la turneul final, fază care va fi găzduită de Suedia, în perioada 10-28 iulie 2013. Celelalte şase reprezentative de pe locul doi vor juca în play-off, la 20/21 octombrie 2012 (manşa întâi) şi la 24/25 octombrie 2012 (manşa a doua), iar cele trei câştigătoare din această fază vor obţine ultimele bilete care permit accesul la turneul final.
** Clasamentul echipelor de pe poziţia secundă va fi alcătuit doar pe baza rezultatelor obţinute de acestea în faţa formaţiilor de pe locurile 1, 3, 4 şi 5.

CUPA FUTSAL / Gyori ETO FC - City'us Târgu Mureş 3-8

City'us Târgu Mureş a părăsit ediţia 2011-2012 a Cupei Futsal (echivalenta Ligii Campionilor la fotbal). Cele trei puncte adunate de ardeleni în turul de elită nu le permit acestora să joace şi la turneul final.
Campioana României a câştigat un singur meci în penultima fază a competiţiei. În runda care a închis Grupa C (serie ale cărei confruntări au avut loc la Odivelas), elevii lui Endre Kacso i-au învins cu 8-3, ieri, pe ungurii de la Gyori ETO FC. Formaţia maghiară a avut în lot, la turneul din Portugalia, şi doi români: Gabriel Dobre şi Ioan Al-Ioani (autor a trei goluri în cele trei partide de pe pământ lusitan; a fost eliminat, după ce a încasat două cartonaşe galbene, în duelul cu mureşenii).
În primele două etape, transilvănenii au pierdut în faţa reprezentantei gazdelor, Sporting Clube de Portugal, şi în faţa georgienilor de la Iberia Star Tbilisi (3-5, respectiv 3-7).

City'us Târgu Mureş s-a calificat în turul de elită în calitate de ocupantă a poziţiei secunde în Grupa 5 din turul principal.


CUPA FUTSAL
TURUL DE ELITĂ, GRUPA C (gazdă: Odivelas - Portugalia)
Etapa 1 (miercuri, 16 noiembrie 2011)
Iberia Star Tbilisi (Georgia) - Gyori ETO FC (Ungaria) 2-9
Sporting Clube de Portugal (Portugalia) - City'us Târgu Mureş 5-3 (pentru români, au marcat: Florin IGNAT (de două ori) şi Răzvan RADU)
*
Etapa a 2-a (joi, 17 noiembrie 2011)
City'us Târgu Mureş - Iberia Star Tbilisi 3-7 (pentru români, au marcat: Florin MATEI şi Dumitru STOICA (de două ori))
Sporting Clube de Portugal - Gyori ETO FC 3-1
*
Etapa a 3-a (sâmbătă, 19 noiembrie 2011)
Gyori ETO FC - City'us Târgu Mureş 3-8 (pentru români, au marcat: MURILO FILHO, Robert LUPU, Florin IGNAT, Csoma ALPAR (de trei ori), Răzvan RADU şi Lucian NICUŞAN)
Iberia Star Tbilisi - Sporting Clube de Portugal 5-5
*
Clasament
1. Sporting Clube de Portugal ... 7p (13-9)
2. Iberia Star Tbilisi ... 4p (14-17)
3. City'us Târgu Mureş ... 3p (14-15)
4. Gyori ETO FC ... 3p (13-13)
* Sporting Clube de Portugal s-a calificat la turneul final. Ultima fază a competiţiei (rundă în care sunt programate semifinalele, finala mică şi finala) va avea loc la primăvară, pe terenul uneia dintre echipele care obţin biletele pentru accesul în semifinale.

vineri, 18 noiembrie 2011

CUPA FUTSAL / City'us Târgu Mureş - Iberia Star Tbilisi 3-7


CUPA FUTSAL
TURUL DE ELITĂ, GRUPA C (gazdă: Odivelas - Portugalia)
Etapa 1 (miercuri, 16 noiembrie 2011)
Iberia Star Tbilisi (Georgia) - Gyori ETO FC (Ungaria) 2-9
Sporting Clube de Portugal (Portugalia) - City'us Târgu Mureş 5-3 (pentru români, au marcat: Florin IGNAT (de două ori) şi Răzvan RADU)
*
Etapa a 2-a (joi, 17 noiembrie 2011)
City'us Târgu Mureş - Iberia Star Tbilisi 3-7 (pentru români, au marcat: Florin MATEI şi Dumitru STOICA (de două ori))
Sporting Clube de Portugal - Gyori ETO FC 3-1
*
Etapa a 3-a (sâmbătă, 19 noiembrie 2011)
Gyori ETO FC - City'us Târgu Mureş (ora 16.30)
Iberia Star Tbilisi - Sporting Clube de Portugal (ora 19.00)
*
Clasament
1. Sporting Clube de Portugal ... 6p (8-4)
2. Gyori ETO FC ... 3p (10-5)
3. Iberia Star Tbilisi ... 3p (9-12)
4. City'us Târgu Mureş ... 0p (6-12)
* Echipele care vor termina pe primul loc în cele patru grupe din turul de elită se vor califica la turneul final. Ultima fază a competiţiei (rundă în care sunt programate semifinalele, finala mică şi finala) va avea loc la primăvară, pe terenul uneia dintre formaţiile care vor obţine biletele pentru accesul în semifinale.

joi, 17 noiembrie 2011

FEMININ / TVR 3 va transmite în direct meciul România - Spania

România va juca, duminică, împotriva Spaniei, în ultimul meci oficial pe care tricolorele îl au programat pe teren propriu, în acest an.
Confruntarea contează pentru Grupa 2 a turului doi preliminar din ediţia Suedia 2013 a Campionatului European feminin şi va avea loc la Buftea, la Centrul de Fotbal al FRF. Duelul dintre elevele Mariei Delicoiu şi iberice va începe la ora 16.00 şi va fi transmis în direct de TVR 3. Intrarea spectatorilor va fi liberă.
Au adunat şase puncte
Până acum, româncele au câştigat, în această serie, şase puncte, graţie succeselor repurtate în faţa Kazahstanului (3-0, la Şimkent) şi a Turciei (7-1, la Buftea). Tricolorele au bifat şi două eşecuri: 1-4 cu Elveţia (la Aarau) şi 0-3 cu Germania (la Mogoşoaia).
Până la finalul anului, elevele Mariei Delicoiu vor mai disputa o partidă în Grupa 2: miercuri, de la ora 14.00, la Izmir, România se va reîntâlni cu Turcia.


TURUL DOI PRELIMINAR AL CAMPIONATULUI EUROPEAN FEMININ, EDIŢIA SUEDIA 2013
Clasamentul Grupei 2:
1. Spania ... 9p (17-3)
2. Germania ... 6p (7-1)
3. România ... 6p (11-8)
4. Kazahstan ... 4p (2-7)
5. Elveţia ... 3p (7-8)
6. Turcia ... 1p (2-19)
Meciurile care s-au jucat:
Kazahstan - România 0-3, Germania - Elveţia 4-1, Turcia - Spania 1-10, Elveţia - România 4-1, Kazahstan - Turcia 2-0, Turcia - Kazahstan 0-0, România - Germania 0-3, Spania - Elveţia 3-2, Kazahstan - Spania 0-4, România - Turcia 7-1
Partidele care urmează să se dispute:
19 noiembrie 2011: Germania - Kazahstan (ora 16.45, Wiesbaden)
20 noiembrie 2011: România - Spania (ora 16.00, Buftea; TVR 3)
23 noiembrie 2011: Turcia - România (ora 14.00, Izmir)
24 noiembrie 2011: Elveţia - Kazahstan (ora 19.00, Aarau), Spania - Germania (ora 21.30, Motril)
15 februarie 2012: Turcia - Germania
31 martie 2012: România - Kazahstan, Germania - Spania, Elveţia - Turcia
5 aprilie 2012: Elveţia - Germania, Spania - Kazahstan
16 iunie 2012: Germania - România, Elveţia - Spania
21 iunie 2012: România - Elveţia, Spania - Turcia
15 septembrie 2012: Kazahstan - Germania, Turcia - Elveţia
19 septembrie 2012: Spania - România, Germania - Turcia, Kazahstan - Elveţia
* Echipele care vor termina pe primul loc şi cea mai bună formaţie de pe poziţia secundă** în cele şapte grupe din turul doi preliminar se vor califica la turneul final, fază care va fi găzduită de Suedia, în perioada 10-28 iulie 2013. Celelalte şase reprezentative de pe locul doi vor juca în play-off, la 20/21 octombrie 2012 (manşa întâi) şi la 24/25 octombrie 2012 (manşa a doua), iar cele trei câştigătoare din această fază vor obţine ultimele bilete care permit accesul la turneul final.
** Clasamentul echipelor de pe poziţia secundă va fi alcătuit doar pe baza rezultatelor obţinute de acestea în faţa formaţiilor de pe locurile 1, 3, 4 şi 5.

CUPA FUTSAL / Sporting Clube de Portugal - City'us Târgu Mureş 5-3


CUPA FUTSAL
TURUL DE ELITĂ, GRUPA C (gazdă: Odivelas - Portugalia)
Etapa 1 (miercuri, 16 noiembrie 2011)
Iberia Star Tbilisi (Georgia) - Gyori ETO FC (Ungaria) 2-9
Sporting Clube de Portugal (Portugalia) - City'us Târgu Mureş 5-3 (pentru români, au marcat: Florin IGNAT (de două ori) şi Răzvan RADU)
*
Etapa a 2-a (joi, 17 noiembrie 2011)
City'us Târgu Mureş - Iberia Star Tbilisi (ora 20.00)
Sporting Clube de Portugal - Gyori ETO FC (ora 22.30)
*
Etapa a 3-a (sâmbătă, 19 noiembrie 2011)
Gyori ETO FC - City'us Târgu Mureş (ora 16.30)
Iberia Star Tbilisi - Sporting Clube de Portugal (ora 19.00)
*
Clasament
1. Gyori ETO FC ... 3p (9-2)
2. Sporting Clube de Portugal ... 3p (5-3)
3. City'us Târgu Mureş ... 0p (3-5)
4. Iberia Star Tbilisi ... 0p (2-9)
* Echipele care vor termina pe primul loc în cele patru grupe din turul de elită se vor califica la turneul final. Ultima fază a competiţiei (rundă în care sunt programate semifinalele, finala mică şi finala) va avea loc la primăvară, pe terenul uneia dintre formaţiile care vor obţine biletele pentru accesul în semifinale.

marți, 15 noiembrie 2011

JUNIOARE / Grupe în care vor juca echipele naţionale ale României

Oraşul elveţian Nyon a fost, astăzi, gazda tragerilor la sorţi prin care s-au stabilit grupele din turul doi preliminar al Campionatelor Europene pentru junioare Under 19 (generaţia 1993) şi Under 17 (generaţia 1995) şi din turul întâi preliminar al Campionatelor Europene pentru junioare Under 19 (generaţia 1994) şi Under 17 (generaţia 1996).

Iată cum arată seriile în care vor juca echipele naţionale ale României:


TURUL DOI PRELIMINAR AL CAMPIONATULUI EUROPEAN PENTRU JUNIOARE UNDER 19 (generaţia 1993), EDIŢIA 2011-2012
Grupa 3 (meciurile se vor juca în Olanda, între 31 martie şi 5 aprilie 2012)
Franţa
Islanda
România
Olanda
* Echipele care vor termina pe primul loc şi cea mai bună formaţie de pe poziţia secundă** în cele şase grupe din turul doi preliminar se vor califica la turneul final, fază care va fi găzduită de Turcia, între 2 şi 14 iulie 2012.
** Clasamentul echipelor de pe poziţia secundă va fi alcătuit doar pe baza rezultatelor obţinute de acestea în faţa formaţiilor de pe locurile 1 şi 3.

România a ajuns în turul doi preliminar în calitate de ocupantă a poziţiei secunde în Grupa 9 din turul întâi preliminar.

---

TURUL ÎNTÂI PRELIMINAR AL CAMPIONATULUI EUROPEAN PENTRU JUNIOARE UNDER 19 (generaţia 1994), EDIŢIA 2012-2013
Grupa 10 (meciurile se vor juca în Elveţia, între 20 şi 25 octombrie 2012)
Olanda
Elveţia
România
Israel
* Echipele care vor termina pe primele două locuri şi cea mai bună formaţie de pe poziţia a treia** în cele zece grupe din turul întâi preliminar se vor califica în turul doi preliminar, fază care va avea loc între 9 şi 14 aprilie 2013. Echipele care vor termina pe primul loc şi cea mai bună formaţie de pe poziţia secundă*** în cele şase grupe din turul doi preliminar se vor califica la turneul final, fază care va fi găzduită de Ţara Galilor, între 19 şi 31 august 2013. Turneul final va desemna şi reprezentativele care vor reprezenta UEFA la ediţia 2014 a Cupei Mondiale pentru tineret feminin Under 20, competiţie care va avea loc în Canada.
** Clasamentul echipelor de pe poziţia a treia va fi alcătuit doar pe baza rezultatelor obţinute de acestea în faţa formaţiilor de pe locurile 1 şi 2.
*** Clasamentul echipelor de pe poziţia secundă va fi alcătuit doar pe baza rezultatelor obţinute de acestea în faţa formaţiilor de pe locurile 1 şi 3.

---


TURUL ÎNTÂI PRELIMINAR AL CAMPIONATULUI EUROPEAN PENTRU JUNIOARE UNDER 17 (generaţia 1996), EDIŢIA 2012-2013
Grupa 7 (meciurile se vor juca în Grecia, între 29 octombrie şi 3 noiembrie 2012)
Germania
Rusia
Grecia
România
* Echipele care vor termina pe primul loc şi cele mai bune cinci formaţii de pe poziţia a doua** în cele 11 grupe din turul întâi preliminar se vor califica în turul doi preliminar, fază care va avea loc în primăvara anului 2013. Echipele care vor termina pe primul loc în cele patru grupe din turul doi preliminar se vor califica la turneul final, fază care va fi găzduită de oraşul elveţian Nyon, între 25 şi 28 iunie 2013.
** Clasamentul echipelor de pe poziţia a doua va fi alcătuit doar pe baza rezultatelor obţinute de acestea în faţa formaţiilor de pe locurile 1 şi 3.

---

România a ratat calificarea în turul doi preliminar din ediţia 2011-2012 a Campionatului European pentru junioare Under 17 (generaţia 1995).

TINERET UNDER 21 / Franţa - Slovacia 2-0

România nu mai are nicio şansă să termine pe prima poziţie în Grupa 9 din preliminariile ediţiei Israel 2013 a Campionatului European pentru tineret Under 21.
Rezultatul înregistrat ieri, Franţa - Slovacia 2-0, a făcut ca distanţa dintre "cocoşii galici" şi tricolorii pregătiţi de Emil Săndoi să ajungă la zece puncte. Cum românii mai au de jucat doar trei meciuri în această serie, locul 1 (poziţie care asigură calificarea în play-off) nu le mai este accesibil.
Totuşi, tricolorii încă pot ajunge la turneul final care va avea loc peste doi ani. Prima condiţie este ca România să încheie pe locul 2 în Grupa 9 şi să fie una dintre formaţiile de pe poziţia secundă cu cele mai bune patru punctaje (cele patru reprezentative se vor califica în play-off).
Două goluri şi un penalty ratat
Scorul final al partidei care s-a desfăşurat ieri, la Angers, pe arena "Jean-Bouin", a fost stabilit de golul marcat de Eliaquim Mangala (minutul 33) şi de reuşita lui Raphael Varane (minutul 63). În minutul 69, gazdele au ratat un penalty, prin Joshua Guilavogui. Franţa a învins Slovacia, cu 3-1, şi la începutul acestui an, la Chateauroux, într-un test de verificare.
Până la următoarea dispută pe care o au programată în campania de calificare la turneul final din Israel (cu Letonia, acasă, la 2 iunie), "cocoşii" vor juca un meci amical, pe teren propriu, împotriva Italiei. Duelul va avea loc la 28 februarie, de la ora 21.45.


Clasamentul Grupei 9 înaintea meciurilor din 2012:
1. Franţa ... 15p (12-0)
2. Slovacia ... 9p (9-2)
3. România ... 5p (3-6)
4. Kazahstan ... 2p (1-4)
5. Letonia ... 0p (0-13)
Partidele care s-au jucat:
România - Kazahstan 0-0, Slovacia - Letonia 2-0, Kazahstan - România 1-1, Letonia - Franţa 0-3, Kazahstan - Slovacia 0-1, România - Letonia 2-0, Franţa - Kazahstan 2-0, Letonia - Slovacia 0-6, România - Franţa 0-2, Franţa - România 3-0, Franţa - Slovacia 2-0
Confruntările care urmează:
1 iunie 2012: Slovacia - România
2 iunie 2012: Franţa - Letonia
5 iunie 2012: România - Slovacia
8 iunie 2012: Kazahstan - Franţa
12 iunie 2012: Kazahstan - Letonia
7 septembrie 2012: Slovacia - Franţa, Letonia - Kazahstan
10 septembrie 2012: Letonia - România, Slovacia - Kazahstan
* Echipele care termină pe primul loc şi cele mai bune patru formaţii de pe poziţia secundă** în cele zece grupe se califică în play-off. Reprezentativele care vor câştiga cele şapte confruntări din play-off vor obţine biletele care asigură accesul la turneul final, fază care va avea loc în Israel.
** Clasamentul echipelor de pe poziţia secundă va fi alcătuit doar pe baza rezultatelor obţinute de acestea în faţa formaţiilor de pe locurile 1, 3, 4 şi 5.

CUPA FUTSAL / Programul Grupei C din turul de elită


CUPA FUTSAL
TURUL DE ELITĂ, GRUPA C (gazdă: Odivelas - Portugalia)
Etapa 1 (miercuri, 16 noiembrie 2011)
Iberia Star Tbilisi (Georgia) - Gyori ETO FC (Ungaria) (ora 20.00)
Sporting Clube de Portugal (Portugalia) - City'us Târgu Mureş (ora 22.30)
Etapa a 2-a (joi, 17 noiembrie 2011)
City'us Târgu Mureş - Iberia Star Tbilisi (ora 20.00)
Sporting Clube de Portugal - Gyori ETO FC (ora 22.30)
Etapa a 3-a (sâmbătă, 19 noiembrie 2011)
Gyori ETO FC - City'us Târgu Mureş (ora 16.30)
Iberia Star Tbilisi - Sporting Clube de Portugal (ora 19.00)
* Echipele care vor termina pe primul loc în cele patru grupe din turul de elită se vor califica la turneul final. Ultima fază a competiţiei (rundă în care sunt programate semifinalele, finala mică şi finala) va avea loc la primăvară, pe terenul uneia dintre formaţiile care vor obţine biletele pentru accesul în semifinale.

City'us Târgu Mureş a ajuns în turul de elită în calitate de ocupantă a poziţiei secunde în Grupa 5 din turul principal.

sâmbătă, 12 noiembrie 2011

JUNIORI UNDER 18 / Olanda - România 1-1

Echipele naţionale de juniori Under 18 (generaţia 1994) ale României şi Olandei au terminat la egalitate, 1-1, meciul amical pe care l-au jucat ieri, la Urk, în faţa a 2.000 de spectatori.
Tricolorii au deschis scorul, chiar în primul minut, prin Steliano Filip. Yassine Ayoub a egalat, în minutul 25. Rezultatul este unul de prestigiu pentru elevii lui Adrian Văsâi, batavii fiind cei care, acum şase luni, au câştigat ediţia 2010-2011 a Campionatului European pentru juniori Under 17.
Românii îşi vor afla, la 29 noiembrie, adversarii pe care îi vor avea în turul preliminar din ediţia 2012-2013 a Campionatului European pentru juniori Under 19.

vineri, 4 noiembrie 2011

TINERET UNDER 21 / Bilete de 6 euro şi de 12 euro pentru meciul Franţa - România

Două categorii de bilete au fost puse în vânzare pentru meciul Franţa - România, partidă care va avea loc la 10 noiembrie (de la ora 21.45) şi care contează pentru preliminariile ediţiei Israel 2013 a Campionatului European pentru tineret Under 21.
Cel mai ieftin tichet costă 6 euro, iar cel mai scump - 12 euro. Biletele care permit accesul la confruntarea de la Nantes, de pe stadionul "La Beaujoire", pot fi achiziţionate şi prin intermediul unui site specializat.

Clasamentul Grupei 9 înaintea meciului de la Nantes:
1. Slovacia ... 9p (9-0)
2. Franţa ... 9p (7-0)
3. România ... 5p (3-3)
4. Kazahstan ... 2p (1-4)
5. Letonia ... 0p (0-13)
Partidele care s-au jucat:
România - Kazahstan 0-0, Slovacia - Letonia 2-0, Kazahstan - România 1-1, Letonia - Franţa 0-3, Kazahstan - Slovacia 0-1, România - Letonia 2-0, Franţa - Kazahstan 2-0, Letonia - Slovacia 0-6, România - Franţa 0-2
Confruntările care urmează:
14 noiembrie 2011: Franţa - Slovacia (ora 21.45, Angers)
1 iunie 2012: Slovacia - România
2 iunie 2012: Franţa - Letonia
5 iunie 2012: România - Slovacia
8 iunie 2012: Kazahstan - Franţa
12 iunie 2012: Kazahstan - Letonia
7 septembrie 2012: Slovacia - Franţa, Letonia - Kazahstan
10 septembrie 2012: Letonia - România, Slovacia - Kazahstan
* Echipele care termină pe primul loc şi cele mai bune patru formaţii de pe poziţia secundă** în cele zece grupe se califică în play-off. Reprezentativele care vor câştiga cele şapte confruntări din play-off vor obţine biletele care asigură accesul la turneul final, fază care va avea loc în Israel.
** Clasamentul echipelor de pe poziţia secundă va fi alcătuit doar pe baza rezultatelor obţinute de acestea în faţa formaţiilor de pe locurile 1, 3, 4 şi 5.

JUNIORI UNDER 18 / Meciul amical Olanda - România se va juca la Urk

Echipele naţionale de juniori Under 18 (generaţia 1994) ale României şi Olandei se vor întâlni, la 11 noiembrie, pe terenul batavilor, într-un meci amical. Confruntarea va avea loc la Urk şi va începe la ora 19.00.
Cele două reprezentative s-au mai întâlnit, în acest an, o dată: în mai, la Belgrad, batavii i-au învins pe tricolori cu 1-0, în Grupa B din turneul final al Campionatului European pentru juniori Under 17 (competiţie care a fost câştigată de olandezi).
Elevii lui Adrian Văsâi vor susţine următoarele teste oficiale în turul preliminar din ediţia 2012-2013 a Campionatului European pentru juniori Under 19.
Cel mai scump bilet costă 4 euro
Organizatorii duelului de la Urk au hotărât ca intrarea spectatorilor să se facă pe bază de bilet. Tichetele sunt de două categorii: cele care costă 3 euro şi cele care costă 4 euro. Persoanele care vor cumpăra cel puţin zece bilete vor plăti doar 2 euro pentru un tichet.

Un singur punct au câştigat olandezii la ediţia din acest an a Cupei Mondiale pentru juniori Under 17 (întrecere la care România nu s-a calificat, deoarece a terminat pe ultimul loc în grupă la turneul final al Campionatului European pentru juniori Under 17): batavii au pierdut cu Congo (0-1) şi cu Mexic (2-3) şi au remizat cu Coreea de Nord (1-1). Elevii lui Albert Stuivenberg au încheiat pe ultimul loc în Grupa A, poziţie care nu le-a permis să joace în optimile de finală ale competiţiei din Mexic (întrecere pe care au câştigat-o gazdele).

joi, 3 noiembrie 2011

JUNIORI UNDER 16 / România a pierdut de două ori în faţa Ungariei

Echipa naţională de juniori Under 16 (generaţia 1996) a României a pierdut ambele meciuri amicale pe care le-a jucat, săptămâna trecută, în faţa reprezentativei similare a Ungariei.
La Telki, gazdele s-au impus cu 1-0 (la 26 octombrie) şi cu 2-1 (la 27 octombrie). Formaţia pregătită de Lucian Marinof va disputa primele partide oficiale anul viitor, atunci când va începe campania de calificare la turneul final din ediţia 2012-2013 a Campionatului European pentru juniori Under 17. Întrecerea continentală va desemna şi echipele naţionale care vor reprezenta UEFA la ediţia 2013 a Cupei Mondiale pentru juniori Under 17.

EŞECURI. Românii (în galben) au fost învinşi de două ori de maghiari (Foto: www.mlsz.hu)

marți, 1 noiembrie 2011

Noiembrie 2011

Top 3 evenimente
1. Echipa naţională feminină a României joacă împotriva Spaniei şi a Turciei, în turul doi preliminar al Campionatului European din 2013
2. Reprezentativa României întâlneşte Franţa, în preliminariile Campionatului European pentru tineret Under 21, ediţia 2013
3. Oţelul Galaţi, Rapid Bucureşti, FC Vaslui, Steaua Bucureşti şi City'us Târgu Mureş susţin meciuri în cupele europene

Miercuri, 2 noiembrie
> Liga Campionilor: (Grupa C, etapa a 4-a) Manchester United - Oţelul Galaţi, Benfica Lisabona - FC Basel

Joi, 3 noiembrie
> Liga Europa: (Grupa C, etapa a 4-a) Legia Varşovia - Rapid Bucureşti, PSV Eindhoven - Hapoel Tel Aviv; (Grupa D, etapa a 4-a) FC Vaslui - Sporting Lisabona, Lazio Roma - FC Zurich; (Grupa J, etapa a 4-a) Steaua Bucureşti - Maccabi Haifa, Schalke 04 Gelsenkirchen - AEK Larnaca

Vineri, 4 noiembrie
> Liga I - Bergenbier: (etapa a 13-a) CS Mioveni - Ceahlăul Piatra Neamţ

Sâmbătă, 5 noiembrie
> Liga I - Bergenbier: (etapa a 13-a) Voinţa Sibiu - FC Braşov, Astra Ploieşti - Petrolul Ploieşti, CFR Cluj - Dinamo Bucureşti

Duminică, 6 noiembrie
> Liga I - Bergenbier: (etapa a 13-a) Sportul Studenţesc - Universitatea Cluj, Pandurii Târgu Jiu - Oţelul Galaţi, Steaua Bucureşti - Concordia Chiajna

Luni, 7 noiembrie
> Liga I - Bergenbier: (etapa a 13-a) FCM Târgu Mureş - Rapid Bucureşti, Gaz Metan Mediaş - FC Vaslui

Joi, 10 noiembrie
> Preliminariile Campionatului European pentru tineret Under 21: (Grupa 9) Franţa - România

Vineri, 11 noiembrie
> Meci amical: Belgia - România

Precedenta confruntare dintre România şi Belgia a avut loc la 28 aprilie 1999. La Bucureşti, pe stadionul "Steaua", tricolorii s-au impus cu 1-0, într-un meci amical, graţie golului marcat de Ionel Ganea (minutul 48).

Luni, 14 noiembrie
> Preliminariile Campionatului European pentru tineret Under 21: (Grupa 9) Franţa - Slovacia

Marţi, 15 noiembrie
> Meci amical: Grecia - România (meciul se joacă în Germania)
> Tragere la sorţi: Se stabilesc grupele din turul doi preliminar al Campionatului European pentru junioare Under 19 - generaţia 1993 (România îşi află adversarele); Se stabilesc grupele din turul întâi preliminar al Campionatului European pentru junioare Under 19 - generaţia 1994 (România îşi află adversarele); Se stabilesc grupele din turul întâi preliminar al Campionatului European pentru junioare Under 17 - generaţia 1996 (România îşi află adversarele)

Miercuri, 16 noiembrie
> Turul de elită al Cupei Futsal: (Grupa C, etapa 1) Iberia Star Tbilisi - Gyori ETO FC, Sporting Clube de Portugal - City'us Târgu Mureş (meciurile se joacă în Portugalia)

Joi, 17 noiembrie
> Turul de elită al Cupei Futsal: (Grupa C, etapa a 2-a) City'us Târgu Mureş - Iberia Star Tbilisi, Sporting Clube de Portugal - Gyori ETO FC (meciurile se joacă în Portugalia)

Vineri, 18 noiembrie
> Liga I - Bergenbier: (etapa a 14-a) Oţelul Galaţi - Sportul Studenţesc, Petrolul Ploieşti - FCM Târgu Mureş

Sâmbătă, 19 noiembrie
> Turul de elită al Cupei Futsal: (Grupa C, etapa a 3-a) Gyori ETO FC - City'us Târgu Mureş, Iberia Star Tbilisi - Sporting Clube de Portugal (meciurile se joacă în Portugalia)
> Liga I - Bergenbier: (etapa a 14-a) FC Braşov - CS Mioveni, Dinamo Bucureşti - Voinţa Sibiu, CFR Cluj - Universitatea Cluj
> Turul doi preliminar al Campionatului European (feminin): (Grupa 2) Germania - Kazahstan

Duminică, 20 noiembrie
> Turul doi preliminar al Campionatului European (feminin): (Grupa 2) România - Spania
> Liga I - Bergenbier: (etapa a 14-a) FC Vaslui - Pandurii Târgu Jiu, Ceahlăul Piatra Neamţ - Steaua Bucureşti

Luni, 21 noiembrie
> Liga I - Bergenbier: (etapa a 14-a) Rapid Bucureşti - Gaz Metan Mediaş, Concordia Chiajna - Astra Ploieşti

Marţi, 22 noiembrie
> Liga Campionilor: (Grupa C, etapa a 5-a) Oţelul Galaţi - FC Basel, Manchester United - Benfica Lisabona

Miercuri, 23 noiembrie
> Turul doi preliminar al Campionatului European (feminin): (Grupa 2) Turcia - România
> Meci amical (futsal): România - Muntenegru

Joi, 24 noiembrie
> Meci amical (futsal): România - Muntenegru
> Turul doi preliminar al Campionatului European (feminin): (Grupa 2) Elveţia - Kazahstan, Spania - Germania

Vineri, 25 noiembrie
> Liga I - Bergenbier: (etapa a 15-a) Astra Ploieşti - Ceahlăul Piatra Neamţ

Sâmbătă, 26 noiembrie
> Liga I - Bergenbier: (etapa a 15-a) Sportul Studenţesc - FC Vaslui, Pandurii Târgu Jiu - Rapid Bucureşti, Steaua Bucureşti - FC Braşov

Duminică, 27 noiembrie
> Liga I - Bergenbier: (etapa a 15-a) Voinţa Sibiu - CFR Cluj, Universitatea Cluj - Oţelul Galaţi, CS Mioveni - Dinamo Bucureşti

Luni, 28 noiembrie
> Liga I - Bergenbier: (etapa a 15-a) FCM Târgu Mureş - Concordia Chiajna, Gaz Metan Mediaş - Petrolul Ploieşti

Marţi, 29 noiembrie
> Tragere la sorţi: Se stabilesc grupele din turul de elită al Campionatului European pentru juniori Under 19 - generaţia 1993 (România îşi află adversarele); Se stabilesc grupele din turul preliminar al Campionatului European pentru juniori Under 19 - generaţia 1994 (România îşi află adversarele); Se stabilesc grupele din turul preliminar al Campionatului European pentru juniori Under 17 - generaţia 1996 (România îşi află adversarele)

Miercuri, 30 noiembrie
> Liga Europa: (Grupa C, etapa a 5-a) Rapid Bucureşti - Hapoel Tel Aviv, Legia Varşovia - PSV Eindhoven