sâmbătă, 17 decembrie 2011

Se stabileşte programul Grupei D din zona UEFA a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014

Ordinea meciurilor din Grupa D a zonei UEFA din preliminariile Cupei Mondiale din 2014 va fi stabilită miercuri.
Reprezentanţi ai celor şase echipe naţionale din această serie (Olanda, Turcia, Ungaria, România, Estonia şi Andorra) se vor întâlni la Amsterdam, acolo unde va fi alcătuit programul confruntărilor.
Prima tentativă de înţelegere în ceea ce priveşte ordinea în care se vor juca partidele din Grupa D a avut loc în octombrie, tot în Olanda, şi s-a soldat cu un eşec. În cazul în care nu se va ajunge la acelaşi numitor nici acum, se va recurge, în aceeaşi zi, la o tragere la sorţi. Prin această metodă, a fost stabilit programul Grupei E, serie din care fac parte Norvegia, Slovenia, Elveţia, Albania, Cipru şi Islanda.

Formaţiile care vor termina pe primul loc în cele nouă grupe din zona UEFA se vor califica la turneul final din Brazilia. Cele mai bune opt reprezentative de pe poziţia secundă (clasamentul echipelor de pe locul 2 va fi alcătuit pe baza rezultatelor obţinute în faţa formaţiilor de pe locurile 1, 3, 4 şi 5) vor merge în play-off. Câştigătoarele celor patru dueluri din play-off vor primi bilete care le asigură participarea la Cupa Mondială.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu