duminică, 26 august 2012

FOTBAL PE PLAJĂ / Italia - România 5-1. Tricolorii, pe locul 4 în Liga Europeană 2012

România a încheiat pe poziţia a patra ediţia din acest an a Ligii Europene la fotbal pe plajă.
În meciul care a stabilit destinaţia "bronzului", tricolorii au pierdut cu 1-5, astăzi, în faţa Italiei. Partida s-a jucat la Haga, oraş care a fost gazda superfinalei şi a turneului pentru menţinerea/promovarea în Divizia A.
Elevii lui Farcaş au câştigat repriza a doua
Prima pauză a finalei mici i-a găsit pe italieni având un avantaj destul de confortabil pe tabela de marcaj: 3-0. În repriza secundă, elevii lui Viorel Farcaş au dat semne că nu întâmplător au ajuns să lupte pentru intrarea pe podium, golul înscris de Ionel Posteucă fiind dovada cea mai convingătoare. Însă relaxarea trupei pregătite de Massimiliano Esposito nu a continuat, iar ultima parte a confruntării de pe plaja Scheveningen a adus două reuşite ale italienilor şi, totodată, confirmarea că, deocamdată, valoarea echipei României nu este la un nivel care să-i permită o clasare pe unul dintre primele trei locuri ale Ligii Europene.

România a terminat pe poziţia a patra şi ediţia de anul trecut a Ligii Europene. În 2011, cu Stere Dămăşaru la cârma băncii tehnice, tricolorii au pierdut greu, la loviturile de departajare, duelul cu Portugalia, susţinut în finala mică. Acum doi ani, la prima prezenţă în superfinală, românii s-au clasat pe locul 6.



FOTBAL PE PLAJĂ / LIGA EUROPEANĂ 2012

SUPERFINALA

Gazdă: Haga - plaja Scheveningen

MECIUL PENTRU LOCUL 5 (duminică, 26 august 2012)
Polonia - Portugalia 2-9

FINALA MICĂ (duminică, 26 august 2012)
Italia - România 5-1
1-0: Gabriele GORI (4)
2-0: Michele LEGHISSA (8)
3-0: Dario RAMACCIOTTI (12)
3-1: Ionel POSTEUCĂ (22)
4-1: Francesco COROSINITI (28)
5-1: Gabriele GORI (28)

FINALA (duminică, 26 august 2012)
Rusia - Elveţia 5-6

Rezultatele din faza grupelor pot fi găsite aici.

Clasament final
1. Elveţia
2. Rusia
3. Italia
4. România
5. Portugalia
6. Polonia

---

TURNEUL PENTRU MENŢINEREA/PROMOVAREA ÎN DIVIZIA A

Gazdă: Haga - plaja Scheveningen

MECIUL PENTRU LOCUL 5 (duminică, 26 august 2012)
Germania - Cehia 8-3

FINALA MICĂ (duminică, 26 august 2012)
Olanda - Franţa 7-4

FINALA (duminică, 26 august 2012)
Belarus - Ucraina 1-1, 1-2 după loviturile de departajare

Rezultatele din faza grupelor pot fi găsite aici.

Clasament final
1. Ucraina
2. Belarus
3. Olanda
4. Franţa
5. Germania
6. Cehia
* Ucraina a promovat în Divizia A.
* Franţa a retrogradat în Divizia B.

---

Echipele care vor juca în Divizia A în 2013

Elveţia

Rusia

Italia

România

Portugalia

Polonia

Spania

Ucraina

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu