marți, 10 ianuarie 2012

România, Olanda, Turcia, Ungaria, Estonia şi Andorra, înainte de startul în preliminarii

Anul care a început acum câteva zile urmează să consemneze debutul echipei naţionale a României în preliminariile Cupei Mondiale din 2014. Până la 7 septembrie, zi în care vor avea loc primele confruntări din Grupa D a zonei UEFA, cele şase reprezentative din această serie au în program teste de verificare (în cazul Olandei, şi partide oficiale - în Campionatul European).

* Nu întâmplător, batavii şi-au stabilit cele mai multe meciuri de pregătire, majoritatea urmând să se joace înainte de competiţia care va fi găzduită de Polonia şi de Ucraina.

* Tricolorii au, în acest moment, un program care cuprinde o singură confruntare (duelul cu Uruguay, care va avea loc luna viitoare, la Bucureşti).

* Sfârşitul acestei ierni îi aşteaptă pe estonieni cu o deplasare lungă, la Los Angeles, acolo unde aceştia vor susţine un test în faţa celor din El Salvador. Balticii îi vor întâlni, tot pe teren neutru (în Austria), şi pe ucraineni, iar ultima verificare înainte de primul duel cu românii va fi făcută acasă, în faţa polonezilor.

* Andorra este singura echipă din Grupa D care, momentan, nu are în program niciun meci.


Miercuri, 29 februarie 2012
România - Uruguay
Anglia - Olanda
Turcia - Slovacia
Ungaria - Bulgaria
El Salvador - Estonia (meciul se va juca în SUA)

Sâmbătă, 26 mai 2012
Olanda - Bulgaria

Miercuri, 30 mai 2012
Olanda - Slovacia

Vineri, 1 iunie 2012
Cehia - Ungaria

Sâmbătă, 2 iunie 2012
Olanda - Irlanda de Nord

Marţi, 5 iunie
Ucraina - Estonia (meciul se va juca în Austria)

Sâmbătă, 9 iunie 2012
Olanda - Danemarca (Campionatul European)

Miercuri, 13 iunie 2012
Olanda - Germania (Campionatul European)

Duminică, 17 iunie 2012
Portugalia - Olanda (Campionatul European)

Miercuri, 15 august 2012
Belgia - Olanda
Estonia - Polonia

Total
România - un meci amical
Olanda - cel puţin trei partide oficiale şi cinci meciuri amicale
Turcia - un meci amical
Ungaria - două meciuri amicale
Estonia - trei meciuri amicale
Andorra - niciun meci


Meciurile din Grupa D programate în acest an

Vineri, 7 septembrie 2012
Estonia - România
Olanda - Turcia
Andorra - Ungaria

Marţi, 11 septembrie 2012
România - Andorra
Ungaria - Olanda
Turcia - Estonia

Vineri, 12 octombrie 2012
Turcia - România
Olanda - Andorra
Estonia - Ungaria

Marţi, 16 octombrie 2012
România - Olanda
Ungaria - Turcia
Andorra - Estonia

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu