Echipa naţională de tineret sub 20 de ani (Under 20 - generaţia 1992) a României va întâlni reprezentativa de tineret sub 21 de ani (Under 21 - generaţia 1990) a Cehiei, într-un meci amical care va avea loc miercuri, la Ploieşti.
Partida se va juca pe stadionul "Ilie Oană", de la ora 17.00. Acesta va fi al şaptelea test din 2012 pentru elevii lui Emil Săndoi: până acum, tricolorii au triumfat de două ori, au remizat de trei ori şi au fost învinşi o dată.
Federaţia Română de Fotbal a stabilit următoarele preţuri pentru bilete:
Tribuna 0: 15 lei
Tribuna I: 15 lei
Tribuna a II-a: 10 lei
Peluza I: 10 lei
* Tichetele vor putea fi cumpărate începând de luni (de la ora 10.00), din Ploieşti, de la casele de bilete ale stadionului "Ilie Oană".
Copiii cu vârste de până la 14 ani, femeile şi pensionarii vor avea intrare liberă la tribuna a II-a.
Persoanele care au abonamente pentru meciurile pe care Petrolul Ploieşti le joacă pe teren propriu în sezonul 2011-2012 vor avea intrare liberă.
* Tichetele gratuite vor putea fi ridicate începând de luni (de la ora 10.00), din Ploieşti, de la casele de bilete ale stadionului "Ilie Oană".
În ziua meciului, accesul pe stadion se va face începând cu ora 15.30.
joi, 23 februarie 2012
Bilete pentru meciul amical România (Under 20) - Cehia (Under 21)
Etichete:
Bilete,
Emil Săndoi,
Generaţia 1992,
Rio de Janeiro 2016,
România,
Tineret,
Turneul olimpic,
Under 20,
Under 21
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu