luni, 26 martie 2012

Răzvan Burleanu a fost ales preşedinte al Federaţiei Europene de Minifotbal

România a câștigat preşedinţia Federaţiei Europene de Minifotbal

Răzvan Burleanu a devenit, sâmbătă, primul preşedinte al Federaţiei Europene de Minifotbal, organism constituit la finalul săptămânii trecute, la Praga. Burleanu, care este şi preşedintele Federaţiei de Minifotbal din România, va avea un mandat de 5 ani în fruntea forului continental, acesta fiind ales cu unanimitate de voturi.

În noua sa misiune, Răzvan Burleanu va fi asistat de vicepreședintele Filip Juda (Cehia), secretarul general Bruno Alpeza (Croația), David Windsor-Harris (Marea Britanie), Yair Scher (Israel), Eugeniu Ciobu (Moldova) și Athanasios Papadopoulos (Grecia).

"Înființarea Federației Europene de Minifotbal reprezintă cel mai amplu proiect destinat dezvoltării sportului de masă pe continent, după căderea comunismului. Succesul pe care România l-a înregistrat prin desemnarea mea în cea mai importantă funcție din minifotbalul european dovedeşte că avem o contribuţie majoră la dezvoltarea acestui fenomen, fapt susţinut şi de cele două titluri de campioană europeană câştigate de naţionala României. Sunt bucuros că acest proiect, început acum 6 ani în România, şi susţinut doar de dorinţa unor oameni pasionaţi de a reuşi, s-a transformat într-un exemplu de succes", a declarat Răzvan Burleanu.

Ţările semnatare ale actului fondator al Federaţiei Europene de Minifotbal sunt: Cehia, Bulgaria, Cipru, Croaţia, Grecia, Israel, Italia, Kazahstan, Luxemburg, Polonia, Slovacia, Slovenia, Moldova, Marea Britanie şi România. Împreună, aceste ţări vor colabora pentru dezvoltarea competiţiilor, organizarea şi promovarea minifotbalului în Europa.

În cele 15 țări semnatare a noului act, peste 500.000 de europeni practică minifotbalul într-un cadru organizat, jucat după aceleaşi reguli, principii şi valori, exclusiv din plăcerea practicării acestui sport. În urma acestui proiect, numit Federația Europeană de Minifotbal, acest număr impresionant de jucători are toate șansele de a exploda în perioada imediat următoare, alte țări anunțându-și deja demararea procedurilor de înregistrare la nivel național, Austria, Franța, Elveția fiind doar primele dintre acestea.

Federația de Minifotbal din România organizează în prezent campionate de minifotbal în 36 de județe, pentru un număr de peste 30.000 de jucători amatori. Impactul fenomenului minifotbal în ţara noastră are ca dovadă şi cele două titluri europene câştigate de echipa națională a României, în 2010, la Bratislava, și în 2011, la Tulcea.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu