miercuri, 9 martie 2011

FEMININ / Mircea Sandu va trage la sorţi grupele din turul doi preliminar al Campionatului European, ediţia 2013

Mircea Sandu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, va efectua tragerea la sorţi a grupelor din turul doi preliminar al Campionatului European rezervat echipelor naţionale feminine, ediţia 2013. Evenimentul va avea loc luni, în Elveţia (la Nyon), de la ora 15.00.
Fostul internaţional român va fi ajutat de Gianni Infantino, secretarul general al UEFA, şi de Hedvig Lindahl, jucătoare suedeză care este ambasador al acestei ediţii a Campionatului European (turneul final va fi găzduit de Suedia). Mircea Sandu este membru al Comitetului Executiv al UEFA şi, totodată, preşedinte al Comitetului Echipelor Feminine al UEFA.
România, pe ultimul loc la Cupa Algarve
Reprezentativa României va fi în urna a patra la tragerea la sorţi de la Nyon. Tricolorele au terminat pe ultima poziţie ediţia 2011 a întrecerii amicale Cupa Algarve. În meciul pentru locurile 11-12, elevele Mariei Delicoiu au fost învinse, astăzi, la Parchal, de Chile, după executarea loviturilor de departajare. După 90 de minute, scorul a fost egal, 1-1, iar la penalty-uri, formaţia din America de Sud s-a impus cu 6-5. Cupa Algarve este o competiţie organizată de Federaţia Portugheză de Fotbal.

TRAGEREA LA SORŢI A GRUPELOR DIN TURUL DOI PRELIMINAR
URNA 1: Germania, Norvegia, Anglia, Franţa, Italia, Danemarca, Finlanda
URNA 2: Rusia, Olanda, Islanda, Spania, Ucraina, Scoţia, Cehia
URNA 3: Elveţia, Polonia, Irlanda, Austria, Belgia, Belarus, Slovenia
URNA 4: Ungaria, Serbia, Portugalia, Grecia, Slovacia, România, Ţara Galilor
URNA 5: Bulgaria, Irlanda de Nord, Turcia, Israel, Estonia, Croaţia, Kazahstan, Bosnia-Herţegovina, Armenia, Macedonia
* Vor fi alcătuite şapte grupe: patru serii formate din câte cinci echipe şi trei serii formate din câte şase echipe. Partidele se vor disputa între 17 septembrie 2011 şi 19 septembrie 2012. Câştigătoarele celor şapte grupe şi cea mai bună formaţie de pe poziţia secundă se vor califica la turneul final, fază care va fi găzduită de Suedia, în perioada 10-28 iulie 2013. Celelalte şase reprezentative de pe locul doi vor disputa un play-off, pe 20/21 octombrie 2012 (manşa întâi) şi pe 24/25 octombrie 2012 (manşa a doua), iar cele trei câştigătoare din această fază vor obţine biletele pentru accederea la turneul final.
* Bosnia-Herţegovina va juca în Grupa 1, serie care va fi alcăutită din şase echipe. Decizia a fost luată din cauză că Federaţia de Fotbal din Bosnia-Herţegovina ar putea fi suspendată de FIFA. În acest fel, se va evita situaţia ca o grupă să rămână cu doar patru formaţii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu