sâmbătă, 9 iulie 2011

FOTBAL PE PLAJĂ / Portugalia - România 5-4

România a fost învinsă şi în cel de-al doilea meci pe care l-a jucat în ediţia din acest an a Ligii Europene la fotbal pe plajă. Astăzi, la Berlin, tricolorii au pierdut, cu 4-5, în faţa Portugaliei.
Prima repriză s-a încheiat cu un rezultat de egalitate: lusitanul Belchior a deschis scorul, în minutul 2, iar Adrian Tănase a marcat pentru 1-1, în minutul 9.
Mitanul secund a oferit tot două goluri: mai întâi a punctat Belchior, în minutul 13, apoi a egalat Marian "Maci" Măciucă, în minutul 20.
Tricolorii au condus cu 3-2
Ultima parte a fost cea mai spectaculoasă: Ionuţ "Boaţă" Florea i-a adus pe elevii lui Stere Dămăşaru în avantaj, în minutul 29, însă portughezii au întors rezultatul în favoarea lor, graţie reuşitelor lui Madjer (minutul 30), Durval (minutul 33) şi Bruno Novo (minutul 35). Scorul final a fost stabilit de Liviu Croitoru, în ultimul minut.
Turcia, ultimul adversar de la Berlin
Tot astăzi, într-un alt joc din etapa a II-a a Diviziei A, Rusia a câştigat cu 7-2 în faţa Turciei. Mâine, în ultima rundă a acestei etape, Portugalia va evolua împotriva Rusiei, de la ora 17.30, iar România se va duela cu Turcia, de la ora 18.45. Ambele dispute vor fi transmise în direct de Eurosport 2.
România şi Turcia s-au mai întâlnit, anul acesta (în mai), de două ori, în meciuri amicale, în fieful otomanilor. Elevii lui Stere Dămăşaru au triumfat, 6-5, în prima confruntare, după care au pierdut cu 5-8.



LIGA EUROPEANĂ, ETAPA A II-A
(gazdă: Berlin - Germania)

DIVIZIA A
Etapa 1 (vineri, 8 iulie 2011)
Rusia - România 5-2
Turcia - Portugalia 3-6
Etapa a 2-a (sâmbătă, 9 iulie 2011)
Portugalia - România 5-4
Rusia - Turcia 7-2
Etapa a 3-a (duminică, 10 iulie 2011)
Portugalia - Rusia (ora 17.30; Eurosport 2)
România - Turcia (ora 18.45; Eurosport 2)
Clasament
1. Rusia ... 6p (12-4)
2. Portugalia ... 6p (11-7)
3. România ... 0p (6-10)
4. Turcia ... 0p (5-13)
* Dacă o altă echipă decât Rusia va termina pe primul loc, se va califica la turneul final. Rusia, în calitate de gazdă, şi Spania, câştigătoarea etapei I, sunt deja calificate în ultima fază a întrecerii. Acolo vor mai ajunge patru formaţii.

DIVIZIA B
Etapa 1 (vineri, 8 iulie 2011)
Germania - Andorra 4-1
Etapa a 2-a (sâmbătă, 9 iulie 2011)
Cehia - Andorra 4-3
Etapa a 3-a (duminică, 10 iulie 2011)
Germania - Cehia (ora 20.45; Eurosport)
Clasament
1. Germania ... 3p (4-1)
2. Cehia ... 3p (4-3)
3. Andorra ... 0p (4-8)
* Echipa care va termina pe primul loc se va califica la turneul de retrogradare/promovare din/în Divizia A, fază în care a ajuns deja Israel, câştigătoarea etapei I.

Rezultatele din etapa I pot fi găsite aici.

Sistemul de desfăşurare a competiţiei poate fi găsit aici.

Detalii despre Liga Europeană pot fi găsite aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu