vineri, 8 iulie 2011

FOTBAL PE PLAJĂ / Rusia - România 5-2

România a pierdut cu 2-5, astăzi, în faţa Rusiei, în meciul care a deschis etapa a II-a a ediţiei din 2011 a Ligii Europene la fotbal pe plajă. Gazda partidelor din această fază a competiţiei este oraşul german Berlin.
Ruşii au intrat în avantaj, 1-0, în pauza dintre primele două reprize (un joc durează 36 de minute şi este împărţit în trei reprize din câte 12 minute), graţie golului marcat de Leonov (minutul 9).
În mitanul secund, după ce Shishin (minutul 15) a majorat diferenţa de pe tabela de marcaj, Marian "Maci" Măciucă (minutul 24) a înscris primul gol al tricolorilor în această stagiune a întrecerii. Ultima perioadă de odihnă i-a găsit pe adversarii echipei pregătite de Stere Dămăşaru cu un avans de două reuşite, Eremeev bifând şi el un gol, în ultimele secunde ale reprizei intermediare.
"Dublă" pentru "Maci"
Finalul confruntării a adus o nouă reuşită a lui Marian Măciucă (minutul 26) şi două goluri ale ruşilor, trecute în contul lui Eremeev (minutul 31) şi Shishin (minutul 36).
În cealaltă dispută din prima rundă a etapei a II-a din Divizia A, Portugalia a câştigat cu 6-3, astăzi, în faţa Turciei. Mâine, în primul eşalon, sunt programate meciurile Portugalia - România (ora 17.45) şi Rusia - Turcia (ora 19.00), ambele dueluri urmând să fie transmise în direct de Eurosport 2.

Sistem de desfăşurare
Liga Europeană este alcătuită din două eşaloane. Din Divizia A fac parte opt echipe, iar în Divizia B sunt înscrise, în acest an, 12 formaţii.

DIVIZIA A Fiecare dintre cele opt reprezentative joacă în două dintre cele patru etape (I, II, III şi IV). Formaţia care termină pe primul loc în cel puţin una dintre aceste etape se califică la turneul final, fază care va fi găzduită de Rusia (ţară a cărei echipă naţională este calificată din oficiu la turneul final). După disputarea tuturor meciurilor din cele patru etape, se alcătuieşte un clasament în care sunt luate în considerare toate partidele. Cele mai bune formaţii (în afara Rusiei şi a reprezentativei/reprezentativelor care a/au câştigat cel puţin una dintre cele patru etape) se califică la turneul final, iar cea mai slabă (cu excepţia Rusiei şi a reprezentativei/reprezentativelor care a/au câştigat cel puţin una dintre cele patru etape) participă la turneul de retrogradare/promovare din/în Divizia A (turneul va avea loc în Rusia).

DIVIZIA B Fiecare dintre cele 12 echipe joacă într-o singură etapă (I, II, III sau IV). Formaţiile care termină pe primul loc în cele patru etape se califică la turneul de retrogradare/promovare din/în Divizia A, acolo unde ajunge şi cea mai bună dintre reprezentativele care încheie pe poziţia secundă.



LIGA EUROPEANĂ, ETAPA A II-A
(gazdă: Berlin - Germania)

DIVIZIA A
Etapa 1 (vineri, 8 iulie 2011)
Rusia - România 5-2
Turcia - Portugalia 3-6
Etapa a 2-a (sâmbătă, 9 iulie 2011)
Portugalia - România (ora 17.45; Eurosport 2)
Rusia - Turcia (ora 19.00; Eurosport 2)
Etapa a 3-a (duminică, 10 iulie 2011)
Portugalia - Rusia (ora 17.30; Eurosport 2)
România - Turcia (ora 18.45; Eurosport 2)
Clasament
1. Portugalia ... 3p (6-3)
2. Rusia ... 3p (5-2)
3. Turcia ... 0p (3-6)
4. România ... 0p (2-5)
* Dacă o altă echipă decât Rusia va termina pe primul loc, se va califica la turneul final. Rusia, în calitate de gazdă, şi Spania, câştigătoarea etapei I, sunt deja calificate în ultima fază a întrecerii. Acolo vor mai ajunge patru formaţii.

DIVIZIA B
Etapa 1 (vineri, 8 iulie 2011)
Germania - Andorra 4-1
Etapa a 2-a (sâmbătă, 9 iulie 2011)
Cehia - Andorra (ora 16.30; Eurosport 2)
Etapa a 3-a (duminică, 10 iulie 2011)
Germania - Cehia (ora 20.45; Eurosport)
Clasament
1. Germania ... 3p (4-1)
2. Cehia ... 0p (0-0)
3. Andorra ... 0p (1-4)
* Echipa care va termina pe primul loc se va califica la turneul de retrogradare/promovare din/în Divizia A, fază în care a ajuns deja Israel, câştigătoarea etapei I.

Rezultatele din etapa I pot fi găsite aici.

Detalii despre Liga Europeană pot fi găsite aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu